– Blog

Ceai, vin fiert şi dulciuri în Piaţa Primăriei

Membrii Clubului Rotary Piteşti au demarat, împreună cu Primăria Piteşti, o campanie umanitară care vizează strângerea de fonduri pentru copiii care suferă de autism. Astfel, prin rotaţie, mai multe echipe alcătuite chiar din membrii acestui club, vând în fiecare zi ceai, vin fiert şi dulciuri, într-una din căbănuţele amenajate în Piaţa Primăriei.

„Absolut tot ceea ce strângem aici va merge către copiii care suferă de autism. Ne găsiţi aici zilnic, între 17 şi 20, iar sâmbăta şi duminica de la 14 la 20. Vestea bună este că vom avea şi o echipă care va lucra aici de Revelion, astfel că piteştenii care vor veni în Piaţa Primăriei pentru a marca trecerea dintre ani vor avea ceai şi vin fiert din belşug”, ne-a declarat Olimpia Doru, unul dintre membrii clubului şi susţinătorii acestui proiect umanitar, intitulat „Zâmbeşte – Suntem lângă tine”.

Alături de Rotary Club, mai susţin acest proiect Primăria Piteşti, Metro Piteşti, Casa Cristina din Câmpulung, Cramele Faraoane – Domeniile Vîrteşcoiu şi PrinturiIeftine.ro. Numeroase proiecte derulate de Rotary Piteşti „’Zâmbeşte – Suntem lângă tine’ nu este singurul proiect de acest gen derulat de Rotary Piteşti. Căminul de copii instituţionalizaţi din Grui – Câmpulung a beneficiat de renovare şi alimentare cu apă, spălătoria Spitalului din Curtea de Argeş, de asemenea, modernizată şi cu ajutorul nostru, numeroase donaţii, între care şi cea de pături de la Spitalul de Boli Infecţioase Piteşti, donaţii de echipamente pentru secţiile de Pediatrie şi Neonatologie din Piteşti şi Câmpulung”, a mai precizat Olimpia Doru. În aceeaşi măsură, proiectele se îndreaptă şi către cultură, clubul acordând burse Rotary copiilor talentaţi de la Liceul Dinu Lipatti, cum este şi cazul elevului Alex Pîrvu. De asemenea, Rotary Club din Piteşti susţine şi talentele locale, un exemplu în acest sens fiind Iulian Selea.

Share this post